Îmi povestește un amic cum soția lui a
aplicat recent pentru un loc de muncă. Cu dosar, drumuri, așteptări, interviu
și teste, parcurgând toți pașii, până la cel final: acordul șefului cel mare. Avea
emoții femeia, căci mai trecuse de toate probele încă o altă candidată. Au fost
însă refuzate amândouă în final.
După refuz, aceeași firmă a publicat un nou
anunț de angajare, așa că soția amicului a sunat să vadă dacă nu cumva îi
surâde altă șansă la un loc de muncă. Nu, i se răspunde, de fapt, e același job
pentru care ați fost refuzată, deoarece, când a văzut șeful cine a trecut
testele, a spus foarte clar că vrea un bărbat, așa că...
Șeful respectiv a refuzat nu doar persoane
interesate să lucreze pentru el, ci și persoane competente, care întruneau
cerințele impuse tot de el! Pentru că erau femei!
Oscilez între scenariile vindicative din
mintea mea. Nu știu dacă să îi montez o falimentare rapidă, cu plonjare în gol de
la etajul 10, căci mă bucură și un faliment de durată, cu somații de la bancă
și ulcere stomacale inoperabile. Dar știu sigur că, orice aș alege, dau replay
la scenariu, să falimenteze din nou misoginul ordinar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu