dialoguri reale si la obiect

Femeile nu prea iau Nobeluri...

Îi arăt mândră colegului meu de muncă lucrarea pe care luasem notă maximă la facultate.

- "Reflecții asupra genialității în literatura feminină"... citește el titlul.

- Este despre femei ca autoare de literatură și despre cum se spune că ele nu au geniu, explic eu bucuroasă.

- Da, chiar, că voi nu prea luați Nobeluri, zice el răsfoind paginile.

- Păi... despre asta și vorbesc acolo. Redau mai multe păreri și apoi vorbesc despre prejudecăți...

- Dar nici în filosofie nu sunt femei, continuă sigur pe el.

- Ăăă... nu trebuie să citești chiar tot, mă răzgândesc eu. Uită-te doar așa, puțin.

- Vezi că ai scris aici despre o carte că e "Glamour", îmi atrage el atenția. Știam că doar revistele se numesc așa.

- Există și carte cu numele ăsta. E pentru tinere. 

- Da? se miră el neîncrezător și-mi restituie paginile.

Și cam cu asta mi s-a soldat lăudatul. Pentru că el nu stăpânea subiectul și nici nu-l interesa. Nu-l interesa nici să acorde timp preocupării mele, în care nu era dispus să descopere ceva de calitate. S-a limitat la a-și juca rolul de privilegiat, încercând o corijare a mea, de ansamblu, reamintindu-mi că noi, femeile, suntem nicăieri, dar și personală, pe text.

Viitor negativ la persoana a treia feminin: ea nu va conduce

Discut cu o amică. Este o fată tânără și frumoasă, care lucrează și care tocmai și-a luat licența, așa că o felicit și o încurajez:

- La locul de muncă, deja eşti înaintea multora cu pregătirea. Poate obții o funcție importantă, cu timpul.

- A, nu, exclus, zice ea. A zis şefu’ că e exclus să ajungă femeile să conducă la noi vreodată.

Zâmbeşte frumos, conştientă că nu e în regulă ce a spus şeful ei, dar neafectată, împăcată şi fără pretenţii.

Politețe de ambele sexe

Intră șeful la noi în birou de dimineață:

- Doar tu ești? Nu e nimeni?

Nu „nimeni altcineva”, ci „nimeni”. Pleacă agitat. Era culmea să lase și de lucru, după ce că nu era nimeni în birou.

Comparativ, peste câteva minute, intră o colegă:

- Singurică? mă întreabă ea, iar inima mea crește și-i zâmbesc frumos și conversăm scurt si politicos despre cum poate găsi persoana pe care o căuta. 

Să nu uităm cumva că femeile sunt dezastruoase la volan!

Din birou, avem vedere la o parcare. Cineva a tras mașina peste dungile de demarcație proaspăt vopsite în parcare, murdărindu-le. Doi colegi privesc și nu se mai satură să se minuneze de prostia persoanei. Apoi, șoferul neatent apare la mașină.

- Desigur, o femeie! izbucnește un coleg.

- Ce să-i ceri, mă? pufnește cu dispreț și celălalt.

---

Pentru că așa vorbesc femeile între ele...

Un coleg revine, foarte amuzat, din biroul secretarelor. Ne povestește melodia ce i-a fost fredonată acolo:

- Arată-i c-o iu….bești… arată-i coiu... arată-i pe nisss…ip…arată-i penis... hă hă hă….

- Hă hă hă! se bucură un alt coleg. Ce vulgare!

- Aoleu, ce relaxare o fi pe capu lor, comentez și eu.

- Nu, da’ de regulă, când se strâng mai multe femei, explică atotștiutor primul coleg, aşa discută între ele… când e un mediu majoritar feminin…

- Se vorbeşte vulgar, completează înțelegător și cel de-al doilea coleg.

- Nu neapărat, depinde de femei, ca și în cazul bărbaților, mă simt eu atacată. Să știți că în mediile mele… majoritar feminine, nu au fost astfel de ocazii de a vorbi vulgar, am avut întotdeauna ce să discutăm altceva.

- Poate că de la o vârstă încolo o să vorbiți și voi tot așa. Hă hă hă…

Ne spune el cum e cu nașterea...

Discuție despre nașteri la noi în birou: naturala versus cezariana. Dintre toți, numai eu am născut. Natural. Dar un coleg bărbat știe mai bine:

- Știu de la sor-mea că oricât doare naturala, nu se compară cu durerile de la cezariană. Păi acolo te taie, e rupere ce-ți fac! La nașterea naturală te doare doar în timpul ei, dar la cezariană suferi săptămâni în șir!

- Lasă, că dacă e, de tăietură nu scapi nici la naturală, mă simt eu mai avizată să comentez. Și unde te taie nu vrei să știi!

- Nu se compară, mă, continuă el să știe mai bine. Nevastă-mea a născut natural și imediat după naștere s-a ridicat și a circulat. Nu a stat imobilizată la pat ca sor-mea.

- Pentru că suntem făcuți să naștem... natural, de aceea se reface mai repede organismul dacă naști după... natură. Dar îți zic eu că nu e durere mai cruntă decât nașterea naturală. A, că sunt cazuri în care nu doare, că sunt femei pentru care a fost o simplă durere de burtică toată treaba – norocul lor....

- Prietena mea exact așa a pățit, a născut în jumătate de oră, spune o colegă, experimentată în ale nașterii ca și colegul.

- Dar aduceți-vă aminte, revin eu în forță, când vedeți în filme toate femeile alea urlând de durere atunci când mimează nașterea, e!, alea imită nașterea naturală dureroasă! N-am văzut pe nimeni cu cezariană să urle așa sălbatic: au, au, au, operația!

Șah mat, deștepților!

Tentativă de cultivare a feminismului  

- Colega, zic eu, uite ce scrie aici: inegalitatea salariilor dintre femei și bărbați - apropo de ce pățim și noi - nu trebuie luată așa, ca o simplă diferență, căci e vorba de supraviețuire. Fiind plătită mai slab, ca femeie, am o putere de cumpărare mai mică, deci un acces mai limitat la produse, la servicii medicale.

- Ha! Ha! Și totuși eu supraviețuiesc! râde ea plină de prostească mândrie.

- Dar nu e normal ca, la muncă egală și în aceleași condiții cu bărbații, femeile să fie plătite mai slab! insist eu să o trag de partea luminii.

- Am citit, își aduce ea aminte senină, că, în Franța, femeile sunt discriminate la salariu pentru că dau mai puțin randament când sunt la menstruație.

- Hai, lasă-mă! uit eu de teoriile mele și pășesc periculos pe urmele gândirii ei. Pe-asta n-am mai auzit-o!

- Da, mă! Auzi, cum ar fi să-i zic lui șefu': de-aia mă plătiți mai puțin, că săptămâna asta eu... ha! ha!

Și iese plictisită să se întâlnească cu amicele ei.

Noi, femeile, ne-o și merităm câteodată!

Colega mea gravidă încearcă să explice șefilor că, odată ce intră ea în concediul maternal, altcineva va trebui să facă în locul ei activitățile de secretariat cu care se procopsise, deși nu sunt în fișa postului ei. Îmi spune apoi și mie cum s-a rezolvat problema:

- Șefii au împărțit activitățile astea ale mele între două alte colege.

- Adică aceste corvezi au fost făcute de o femeie până acum și se predau tot către alte femei! Asta pentru că nouă, femeilor, ni se desconsideră munca, da? Adică: ce faceți voi, mă, lucrați ca bărbații? Păi ce, sunteți voi în stare? Ia luați de aici și niște secretariat ca să nu uitați care vă e locul!

- Nu, zice ea. Eu cred că, dimpotrivă, e un semn de apreciere pentru noi că ne pun să facem în plus și secretariat. Întotdeauna noi suntem mai responsabile, mai atente decât bărbații, iar ei știu asta.

- Ce?! fac eu spume față de modul ei de gândire. De ce au fost atunci angajați bărbații ăștia "iresponsabili" pe un job ca al meu? Dacă i-au angajat iresponsabili, să și-i asume, să le dea să facă și ce fac eu! Iar dacă sunt eu, femeia, aia mai grozavă și mai de încredere dintre toți, de ce nu se reflectă asta în salariul meu? De ce sunt mai prost plătită decât bărbații?

- S-ar putea să ai dreptate, se apără colega de tirada mea.

- Arăți bine pentru vârsta ta! - Aaa, nu, mulțumesc.

Ne pornisem de la critica mea împotriva complimentului "Arăți bine pentru vârsta ta."

- Trebuie să spui "Arăți bine" și punct! îi explic eu tipului. Dacă îți place persoana, nu trebuie să mai bagi și vârsta în compliment.

- Dar eu fac complimentul ăsta frecvent, se miră el de ciudățenia mea. Tocmai în asta constă complimentul. Persoana arată bine pentru vârsta ei...

- Bine, dar implici că e o mamaie...

- Eu nu știu de ce voi, femeile, acordați atâta atenție vârstei! râde el luminat brusc în privința mea. Toți o împlinim la un moment dat.

- Păi tocmai pentru că nu contează, vârsta nu trebuie menționată. Nu mă deranjează vârsta! Dar de ce să legi frumusețea persoanei de așteptările - negative - legate de îmbătrânire? Ce faci tu este să implici că e rău să fii bătrân, dar uite că ea face față răului ăstuia... Complimentul ăsta cu vârsta este de fapt: te ții bine, bătrânico! Mie una nu-mi place! Arăți bine și gata - asta trebuie spus! 

Lecție de feminism de la un bărbat

- Cum ați spus că scrieți în cerere? ne pune dumnealui să repetăm.

- Doamnei director... așa trecem mereu în cereri...

- Doamnei directoare, vreți să spuneți! suntem noi corectate. Fetelor, unde vă este feminismul? De ce renunțați așa de ușor la ceva ce ați câștigat atât de greu? Este doamna directoare, la fel cum este și doamna profesoară...

Am rămas mască de admirație.

Sexism familial. Când tatăl decide pentru fiică

Două femei, discutând despre cum părinții le-au impus cariera didactică.

- Bine au făcut ai mei părinți că mi-au tras o bătaie să apuc pe drumul ăsta, căci eu nu voiam! se bucură doamna de 40 de ani. Sunt fată de țăran și învățam bine în școală, așa că au ales ei pentru mine să devin învățătoare. Îi respect enorm pe părinții mei pentru ce au făcut pentru mine...

- Eu am vrut o carieră militară, spune încruntată cealaltă, de 20 de ani. Dar tata a spus că nu are doi băieți, adică și pe fratele meu și pe mine, și nu m-a lăsat. O săptămână nu am vorbit de supărare nici cu el, nici cu mama. Acum câștig 800 de lei pe lună ca educatoare, dar sper să mai crească salariul...

Pot înțelege că, de zeci de ani, învățământul cel prost plătit rămâne o opțiune pentru femei, datorită farmecului profesiei, datorită vocației didactice pe care multe o au.

Dar ca voința părintelui să se impună și azi asupra fiicei, schimbându-i opțiunile de viață, stabilindu-i valoarea după salariul mic la care o condamnă, pentru ca astea sunt cadrele în care poate funcționa o femeie, asta e greu de înțeles, greu de tolerat.