Nu că trag cu urechea, dar femeia stă
spate-n spate cu mine, la masa de alături, vorbește tare și răspicat, iar
gândurile mi se împiedică-n cap de când și-a început ea monologul, așa că nu e
după cum vreau eu, ci trebuie să o ascult. Dar pentru că vorbește însoțitoarei ei
mute despre alte femei - subiect de interes pentru mine, da? -, încep să rețin ideile
principale.
Despre cumnată, după cum urmează:
- Multe mi-a mai făcut femeia asta! Alta
în locul meu nu mai vorbea cu ea! Mă vorbește, de exemplu, la frati-miu, că
atunci când am mers împreună cu mașina, eu m-am urcat în față și nu a putut să
stea, vezi tu, alături de bărba-su! Păi bărba-su era frati-miu! Eram două femei
și doi bărbați în mașină. Cum sunt eu la curbe, dacă stăteam în spate, vomitam!
Și ce era să fac?! Cum să le spun bărbaților ălora că mie la curbe mi se face
rău? Dar ce să înțeleagă cumnati-mea? Ea, repede, că fac pe șefa!
(Dacă fac o socoteală, unul dintre cei
numiți generic "bărbați", șoferul, îi era frate, că doar de frăție se
și prevalase urcându-se lângă el. Cel de-al doilea "bărbat" era oare
chiar soțul vorbitoarei? Așadar ar fi putut să spună celor din mașină - cu care
apropie sau distanțează relațiile în funcție de interes - motivul pentru care
se urcase în față. Iar dacă o conducea, mașina oare nu aparținea fratelui, deci
și soției acestuia, care ar fi fost îndreptățită să stea în față? Detalii
esențiale sunt omise din poveste...)
Despre mamă:
- Nu știu, mă, dar de la o vreme a
luat-o razna! Păi eu fac totul în casa aia a ei! Nu m-am ocupat eu de văruit,
că nu se mai văruise în casa aia de nu știu când? Și când a fost bolnavă cum a
fost? Neajutorată, mă! Asta e mama! Numai eu o ajut! Măcar, zic, să facă pentru
mine copiii a zecea parte din câte fac eu pentru mama! Că dinspre frati-miu...
(Urmează comentarii despre neimplicarea
cumnatei, persoană ingrată preferată. Pe mamă o anulează vârsta, dar cumnata nu
are ani mulți, ci doar multe motive pentru care să fie detestată. A se observa
că tot cumnata este învinovățită pentru dezinteresul fratelui față de părinți.)
Despre soacră:
- Bine am făcut că am stat acasă! Soacră-mea
nu era în stare să-l aducă pe fi-miu la un nivel educativ așa ca mine! Și uite
că Dumnezeu mă compensează pentru toate eforturile astea!
(Dar mama proprie nu e comentată la
capitolul educația copilului? A, stai, că am stabilit că e neajutorată.)
A spus mai multe creatura. Nu putea fi
oprită, de fapt. După ce a executat femeile din familia ei, a arătat că are și
alte arii de expertiză: educația de acasă care lipsește tuturor, firea rea a oamenilor,
gusturile lor nepotrivite. De câte ori încerca să intervină în discuție
ascultătoarea, o întrerupea cu câte un compliment despre aceasta:
- Scuze că te întrerup, dar nu mă pot
abține! Ce-mi place cum ai potrivit culorile, foarte bine îți stă, de când mă
tot uit!
(Dovadă că nu avea răbdare să urmărească
ce avea cealaltă de spus, ci că gândurile îi alunecau imediat tot spre ceva de
interes propriu, evaluarea celei din fața ei, deghizată în complimentare
politicoasă.)
A plecat, plină de ea, maiestuoasă. Pe mine
m-a lăsat pradă îndoielii. Bine, mi-e clar că aici e vorba de un caracter urât,
dornic de afirmare în dauna cui își permite, egoist și răuvoitor. Dar, când își
alege țintele răutăților sale, constat că ele sunt femei.
Femeile par uneori atât de pornite împotriva
celorlalte femei...
Haideți să vorbim despre cum este să fim
noi, le spun, dar asta e ultima lor grijă. Sunt cumnate și soacre de comentat
pe lume, și prietene și colege.
Va conta pentru voi să vorbiți despre
idei, iar nu despre alți oameni, le mai spun. Vă veți înțelege mai bine, veți deveni mai
bune. Și deja le simt preocuparea ca nu cumva eu să mă cred mai bună,
superioară lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu