Două femei, discutând despre cum părinții
le-au impus cariera didactică.
- Bine au făcut ai mei părinți că mi-au tras o
bătaie să apuc pe drumul ăsta, căci eu nu voiam! se bucură doamna de 40 de ani.
Sunt fată de țăran și învățam bine în școală, așa că au ales ei pentru mine să
devin învățătoare. Îi respect enorm pe părinții mei pentru ce au făcut pentru
mine...
- Eu am vrut o carieră militară, spune
încruntată cealaltă, de 20 de ani. Dar tata a spus că nu are doi băieți, adică
și pe fratele meu și pe mine, și nu m-a lăsat. O săptămână nu am vorbit de
supărare nici cu el, nici cu mama. Acum câștig 800 de lei pe lună ca educatoare,
dar sper să mai crească salariul...
Pot înțelege că, de zeci de ani, învățământul
cel prost plătit rămâne o opțiune pentru femei, datorită farmecului profesiei,
datorită vocației didactice pe care multe o au.
Dar ca voința părintelui să se impună și azi asupra
fiicei, schimbându-i opțiunile de viață, stabilindu-i valoarea după salariul
mic la care o condamnă, pentru ca astea sunt cadrele în care poate funcționa o
femeie, asta e greu de înțeles, greu de tolerat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu