- O cresc pe fiică-mea să
fie cea mai fițoasă, strecurase în conversație, acum ceva ani, o amică.
Nu prea știam ce sunt alea
"fițe" pe atunci. Pe moment, mă uitasem la ghemul ei de fetiță, care
se juca pe jos, total nepăsătoare la planurile maică-sii care-o priveau. Ghemul
respectiv s-a deșirat de atunci într-o domnișoară, iar cunoștințele mele despre
"fițe" s-au îmbunătățit suficient cât să constat: a reușit amica
aceea, fiica ei este, incontestabil, fițoasă!
Caut în Dex pentru
confirmare. A face fițe = a fi mofturos, a se lăsa rugat. Ca sinonime: afectare, alintare, sclifoseală, mofturi, fasoane, nazuri, izmeneală.
De ce ar vrea cineva, oricine, să
își crească fata așa? E o întrebare pe care am ratat ocazia de a o adresa
amicei de atunci. Mi-am răspuns singură,
treptat, luându-mi mult timp să mă dumiresc.
Pentru că a te manifesta prețios,
afectat mereu, se consideră a fi un atu feminin, o armă de seducție în toată
regula, un ingredient al succesului între femei și bărbați deopotrivă. Nu te
vinzi pe puțin, cum ar veni. Oamenii refuzați, cei cărora le întorci spatele,
înțeleg din start că o faci pentru că le ești superioară și nu te poți coborî
cu una cu două la nivelul lor, deci ar fi bine să își dea silința dacă vor să
fie băgați în seamă. Când strâmbi din nas către ei, când le uiți numele, când
nu te ții de promisiunile făcute lor, când nu-i observi ori nu le răspunzi la
telefon, îți afirmi superioritatea. Nu? Asta e ideea.
Și cum majoritatea oamenilor au
probleme de respect de sine, de încredere în propria persoană, faptul de a fi
validați prin acceptare de către persoana cu fițe devine pentru mulți un țel,
fie că îl urmăresc deschis, fie că jinduiesc la el suferind în taină. De aici
rezultă beneficii pentru egoul persoanei cu fițe, pentru importanța imaginii
sale. Dorințele frustrate ale celor din jur, atenția stârnită, totul o
întărește în convingerea că așa stă treaba: ea este persoana superioară care
alege, triază, etichetează, niciodată care să fie aleasă.
În baza a ce toate astea?
Niciodată fițoasa nu este necesar să facă dovada de a fi cea mai deșteaptă sau
cea mai frumoasă sau cea mai amuzantă etc. Trebuie doar să joace foarte bine
jocul histrionic al atracției și al respingerii. Mai bine decât celelalte
fițoase aspirante, de care se poate servi drept sateliți, dar pe care trebuie
să le învețe regulat care le este locul. În cazul nostru, de fițe copilăroase
încă, nu poți să nu remarci tonul mereu alintat - revendicator al fetei, care
stârnește o nedumerire panicată între cei evaluați. Sau cum își părăsește
regulat pajii, între care și o fată brună, evitând-o alături de alte fete
blonde ca ea, cu fițe, vezi bine.
- Fetelor, unde sunteți, fetelor?
întreabă bruna dând ocoluri disperate zonei în care fusese abandonată
nejustificat.
Reapărând în viața brunei,
fițoasa pozează, solemnă și complicată, și nu explică niciodată nimic. Dar
bruna va rămâne în cercul de relații al fițoasei, încercând noi strategii de
cucerire a acesteia, pentru că ăsta este paradoxul fițelor: să respingă mereu
fără să piardă însă pe nimeni dintre cei care gravitează în jur. Jocul fițelor
este imposibil în absența celorlalți, de aceea fițoasa este și populară în
același timp, iar superioritatea ei afișată nu este, dar deloc, una solitară.
Și din nou: de ce? De ce atâta
preocupare ca fata să manipuleze impresiile celor din jur? Să pară în loc să
fie? Să rănească mereu prima? Să controleze relațiile - dar ce relații mai sunt
și astea? Să cultive, în fond, un caracter urâțel și atât de ușor de
deconspirat...
Răspuns: pentru că mama nu a avut
suficientă încredere în sine ori în propria fiică. Nu a găsit valoare destulă
în niciuna și nu a crezut în șansa fetei de a reuși între oameni în lipsa
acestor spoieli îndoielnice care sunt fițele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu