vineri, 28 august 2015

Solidari în agresiune. Soția ca eșec

M-am gândit ultima oară la ea, la cea de-a doua femeie prezentă la incident. Prinsă cum eram în confruntarea cu bădăranul, abia dacă am observat-o și pe ea, pe consoarta bădăranului. Era acolo, solidară în priviri cu el. Ulterior, aflându-mă într-o prelungită fază de rumegare - în engleză sună mai bine ca "rumination"  - a întâmplării, furioasă și frustrată că n-am apucat să-i spun mai multe nemernicului care m-a surprins jignindu-mă, m-am gândit și la ea. Fix acea femeie de care povestesc nu va citi niciodată ce înșir eu aici, care ar fi șansele? Dar dacă alte femei citesc și înțeleg problema mea, pe care mă chinui să o desfac aici în cuvinte, și dacă mai și sunt de acord cu mine, eu nu mi-am luat-o degeaba azi!

Pentru că mi-am luat-o, din nou. A început așa: eram la volan, în mijlocul parcării dintre blocuri, când m-am trezit atenționată furtunos de un tinerel foarte ironic și care-mi făcea semn cu toate mânuțele lui că nu am semnalizat intenția de a vira spre locul meu de parcare. El era pe jos, la taclale cu un altul față de care brava, iar eu în singura mașină din zonă la acel moment, dar na, mă observase greșind și mă atenționa acum. Ceea ce m-a enervat. Am avut curiozitatea să îl întreb dacă mă cunoaște, din moment ce își permite să mă abordeze în acel fel. El nefiind responsabilul cu circulatul în parcare. Mi-a aruncat câte ceva despre cum voia să îmi cunoască direcția de mers, de aceea ceruse să semnalizez, a mai zis că el a luat 26 de puncte la sală - ca și mine, mi-amintesc eu. Și tot așa. Eu tot nu eram de acord să fiu "certată" de o persoană pe care nu o încurcasem cu nimic, în timp ce, știam bine, nimeni nu semnaliza vreodată în parcare. Hei, unii nu semnalizează nici în trafic! Dar a devenit clar că el avea dreptatea lui și eu pe a mea și că nu ne vom înțelege. Dar măcar din cocoș ce era față de mine în fața amicului său, punându-mă la punct cu gesturi largi, atunci când conduceam, cu mine în față nu-i mai era la fel de bine. Uite că aveam gură și vorbeam.

Cine nu a avut însă chiar nicio dreptate în acest episod a fost bădăranul care a intrat apoi în scenă. A virat în viteză pe străduța parcării în care ne judecam noi. Am început să merg cu spatele, pentru a-i permite mașinii să treacă de noi. Am făcut loc până să ajungă la mine, aproape lipindu-mă cu spatele de tomberoane, dar bădăranul a virat direct spre mine, speriindu-mă. Am crezut că mă va izbi! Mi s-a blocat gândirea, așteptam pur și simplu impactul! Apoi a frânat brusc în fața mea - eu încă așteptam impactul. A coborât geamul consoartei, ca să mi se adreseze. Eram amețită, nu-mi reveneam.

- Auzi, ești cam nesimțită! am auzit eu din mașină, nevenindu-mi a crede.
- Ce-aveți cu toții azi? m-am întrebat eu retoric, fiind pentru a doua oară admonestată în parcare.

Am privit spre tineri, luându-i martori în fața noii situații. Tinereii, care erau și ei în parcare, cu o mașină care sugruma locul de trecere al bădăranului, fără însă a-l deranja, cum îl deranjase persoana mea lipită de tomberon, au început să râdă fericiți de întorsătura situației. Atât de afectat de încălcarea regulii de circulație în parcare, gest ce nu amenința pe nimeni, tinerelul meu era mai mult decât încântat de încălcarea regulii de bun simț sau de politețe sau de ce-o mai fi și chestia aia de zice să te porți frumos cu oamenii. Lipsa semnalizării îi era insuportabilă, dar victimizarea unei femei în fața lui era în regulă, așa mai da, spre asta tinsese și el cu propria-i tentativă de corecție! De altfel, bădăranul îi făcea în modul acesta dreptate, iar tonul pe care nu i-l permisesem tinerelului, îl afișa acum vindicativ, de la adăpostul mașinii lui, salutarul nou participant la scena parcării.

- Ești o nesimțită! mi s-a adresat iar bădăranul, care, din graba cu care sosise, acum nu se mai grăbea deloc și bloca intrarea unei vecine aflate la volan și în drum spre locul ei de parcare - nici ea nu semnaliza, dar era o importantă doamnă mai în vârstă din cartier și tinerelul meu a trecut-o cu vederea.
- Nu, nesimțit ești tu, că vorbești așa! am început eu să mă adun, iar el a demarat fără să-mi mai dea replica, dar făcând mărunt din buze. 

Stop, stop! Până să-i răspund, în acel moment în care îndoiala se spulberase și realizam că omul ăla chiar mă agresa verbal, absolut gratuit, după ce amenințase să dea cu mașina peste mine, a mai fost ceva. Ceva-ul esențial despre care am vrut de fapt să scriu. Am privit-o pe femeia de lângă el. Îl privisem doar pe el, năucă, la început. Era un biet urât pe care nu-l văzusem în viața mea, dar care părea că mă urăște de-o viață. I-am privit soția, la fel cum mai devreme îi privisem pe tineri. Căutând un martor, pe careva care să se minuneze alături de mine: cu ce i-am greșit eu ăstuia, nu că e absurdă situația? Îi făcusem loc imediat să treacă cu mașina lui cu tot, de ce oprise, de ce nu se mai grăbea, de ce trebuia să mă jignească, de ce pe mine și nu pe cei doi bărbați cu care era clar că aveam o micuță neînțelegere?

Iar ea, soția de bădăran, mă privea la fel de sumbru ca soțul ei, cu mențiunea că el nu-și mai lua ochii de la mine - îmi savura șocul, blocajul, și parcă îl simțeam înmagazinându-l, făcându-și stocuri de satisfacție din care să se mai servească și ulterior, rememorând -, în timp ce ea a întors imediat privirea la contactul vizual cu mine.

Ok, cuplul care mă ura a plecat, eu am pierdut meciul cu tinerii, nu mi-am mai găsit cuvintele, au râs de mine, de spaima pe care am tras-o. În casă, enervată de toată povestea, am tot povestit-o la telefon.... dar apoi mi-am adus aminte de martora mea ostilă și, legat de astfel de femei, esențiale rămân următoarele:

Doamnelor! Femeilor! Soțul, partenerul, iubitul vostru oprește mașina ca să jignească o altă femeie. Nimeni nu-i ține pistolul la tâmplă ca să-l oblige la asta. O face pentru că vrea. Îi țineți partea, că vă e soț, așa e? Meritați și o medalie pentru asta? Pentru cea mai loială soție? Atâta tot a fost episodul ăsta? Aveți un soț nervos care nu tolerează idioatele de pe stradă, că așa e el, dragă, mai coleric? Este atât de simplu pentru voi?

Dar bădăranul vostru nu s-a manifestat față de cei doi tineri bărbați aflați în stradă și ei, ci a ales femeia să se verse asupra ei. Nu e prima oară că văd asta, bărbați terni, cu priviri ucigașe, jignind femei, ori de câte ori au ocazia. Nu știu să redau științific explicația psihologică, de ce fac ei asta, dar ceva e clar: ei agresează o femeie străină lor, descoperită singură, care nu "miroase" a bani și nici a protecție deci. O agresează cu o foame teribilă de a victimiza, o execută inventându-i sau exagerându-i rapid o vină minoră, care să le justifice pornirea împotriva ei. Violentează o persoană percepută drept slabă! O femeie singură nu va ști să se apere, nu va avea ce să facă împotriva lui, corect? Mai ales că ea nu are timp să se adune, căci momentul de impact e scurt. Niciodată reacția agresorului nu va fi proporțională cu așa-zisa vină a femeii, ci va căuta să o strivească cât mai mult în scurtul interval de care știe că dispune.

Pentru astfel de situații de agresiune stradală suntem vinovate și noi, cele care asistăm, care încurajăm tacit comportamentul partenerilor noștri. Așa că printre agresorii din acest episod o pot enumera liniștită și pe soția bădăranului, care și-a întors privirea de la mine și care a permis ca băiatul ei, aflat pe bancheta din spate, să-și ia aceste notițe importante de viață de la părinții săi complici în agresiune.

Vă spun... Dacă eram bărbat, tinerelul nu ar fi fost deranjat că am trecut prin fața lui fără să semnalizez. Dacă eram bărbat, bădăranul nu ar fi oprit mașina în mine să mă jignească doar pentru că mă aflam și eu acolo. Dacă eram bărbat, astfel de "corecții" nu mi se aplicau.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu